felinescu.ro
Pisicile maidaneze din România
Pisicile maidaneze din România, numite adesea și pisici tomberoneze sau pisicile de la colțul blocului, sunt acele suflete mici pe care le vedem zilnic, dar pe care de multe ori ne prefacem că nu le vedem. Le observăm poate în colțul unei scări de bloc, ascunse sub o mașină sau așteptând o mână de hrană lângă tomberoane.
Sunt acolo — însetate, flămânde, uneori rănite, dar mereu prezente. Nu cer nimic cu glas tare, dar privirea lor spune tot.
Pisicile printre noi
Pisicile, parte din viața urbană și rurală
În București, Cluj sau Iași, ele se mișcă printre picioarele grăbite ale oamenilor, caută resturi prin piețe sau dorm în locuri ciudate: sub capotele mașinilor, în saci de ciment, printre flori artificiale din cimitire. La sat, stau pe lângă gospodării, par libere, dar sunt lăsate la voia întâmplării.
De la jucări vii la „prea multe”
Sunt luate uneori ca daruri pentru copii, „să aibă și el un animăluț”, dar când cresc sau când apar pisoii, devin brusc o problemă. Așa ajung în stradă, neînțelese și abandonate.
O problemă veche, ignorată cu bună știință
România nu duce lipsă de iubitori de animale. Dar între iubirea declarativă și fapta concretă e o prăpastie. Și, în această prăpastie, cad zi de zi zeci de pisici.
Statistici recente și lipsa datelor clare
Suntem o țară de iubitori de pisici
Conform datelor din 2023, aproape 1 din 2 gospodării românești are cel puțin o pisică. Asta ne plasează pe locul 1 în UE. Și totuși, iubirea nu ajunge pe străzi…
Pisicile fără stăpân, o populație invizibilă
Nu există recensăminte oficiale pentru ele. Sunt estimări care vorbesc de sute de mii, poate chiar milioane de pisici rătăcite prin țară. Ele nu figurează în tabele, dar mor în fiecare zi în anonimat.
Mediul urban vs rural – diferențe mari, suferințe comune
La oraș, pericolele sunt mai directe: trafic, otrăviri, violență. La țară „se descurcă singure” dar se înmulțesc necontrolat și, uneori, sunt omorâte „să nu se mai înmulțească”.
De ce sunt atât de multe pisici maidaneze?
Abandonul: „Las-o afară, se descurcă ea”
Pisicile sunt abandonate în cutii, în saci, în pădure, lângă gunoaie sau, mai cinic, chiar la poarta cabinetului veterinar. Oamenii cred că se descurcă. Că „nu e ca un câine”. Dar nu e adevărat.
Fără sterilizare, fără control
O pisică poate naște de 2-3 ori pe an, câte 4-6 pui. Și acei pui, dacă supraviețuiesc, se înmulțesc la rândul lor. Fără sterilizare, e un cerc vicios care sfârșește în suferință.
Microciparea: un pas ignorat
Lipsa microcipării înseamnă lipsă de responsabilitate. Fără identitate, e ușor să abandonezi. E ca și cum nu ar fi fost niciodată a ta.
Inițiative și campanii de control al populației
Campanii locale de sterilizare
În orașe precum București sau Brașov, primăriile colaborează cu ONG-uri și organizează campanii gratuite de sterilizare. Oamenii vin, unii cu câte 10-15 pisici. Dar nu e suficient.
Proiecte cu suflet, dar buget mic
În 2022, în Sectorul 6 s-au sterilizat 3.600 de pisici. În alte sectoare, s-au construit căsuțe de adăpost. Nu vorbim de minuni, ci de pași mici, dar vitali.
Voluntarii, eroii neștiuți
Sunt oameni care-și sacrifică timpul, banii și liniștea pentru aceste animale. Îi vezi cu lădițe, cu mâncare, cu capcane pentru capturat blând. Dorm cu grijă și se trezesc devreme pentru „copiii” lor necuvântători.
Condițiile de viață ale pisicilor de pe stradă
Strada nu e acasă
Multe pisici trăiesc printre betoane, gunoaie și frică. Mor lovite, otrăvite, înghețate. Altele supraviețuiesc, dar cu ochi pierduți, cu cozi rupte, cu burtici goale.
Satul: libertate cu prețul nepăsării
La țară, pisicile nu sunt hrănite regulat, nu sunt duse la veterinar, nu sunt nici iubite, nici urâte, doar tolerate. E o formă de indiferență care doare aproape mai mult decât cruzimea.
O viață mai scurtă, dar intensă
O pisică de pe stradă trăiește, în medie, doar 3-5 ani. O pisică de casă, poate 12-15. Diferența o fac dragostea și siguranța.
Comunitatea și autoritățile: două realități paralele
Ce face comunitatea? Ce poate…
Unii hrănesc din puținul lor. Alții construiesc căsuțe din paleți sau pături vechi. E dovada că oamenii mici pot face fapte mari.
Ce face statul? Prea puțin
Legea tace când vine vorba de pisici. Nu există adăposturi dedicate, iar sterilizările sunt rare sau greu accesibile.
O colaborare timidă
Sunt locuri unde ONG-urile lucrează cu primăriile. Dar e nevoie de mai mult: un plan real, buget clar și dorință de implicare.
Ce spune legea? Ce s-ar putea schimba?
O legislație șchioapă
În timp ce câinii beneficiază de protecție legală, pisicile rămân la marginea atenției. Nu e nicio obligație reală, nicio sancțiune, nicio direcție.
Propuneri și speranțe
Se vorbește despre microcipare obligatorie, despre campanii naționale de sterilizare. Dar între vorbă și faptă e drum lung și multe pisici mor pe acel drum.
Avem nevoie de o strategie națională
Un plan clar, coerent, cu buget și implicare locală. Altfel, totul rămâne la voia norocului și a bunăvoinței unor oameni care fac imposibilul din compasiune.
Ce putem face noi?
Gesturi mici, impact mare
Un bol cu apă curată. O vizită la veterinar. Un share pe Facebook. Toate contează. Poate nu le putem salva pe toate, dar pentru una, acel gest înseamnă totul.
Adopția e o promisiune
Să adopți o pisică maidaneză nu e un moft, e un act de responsabilitate. Ea nu va uita niciodată că i-ai dat o șansă. Iar tu vei primi mai multă iubire decât ai putea cere.
Schimbarea începe cu tine
Dacă vrei să vezi mai puțină suferință pe străzi, începe chiar tu. Cu un gest, cu o vorbă, cu un exemplu. Adevărata comunitate se construiește din grija pentru cei mai slabi.
